Bazele anatomiei artistice

30 74 lei
Stoc epuizat
Risc Zero garantat de cele 2 servicii
Livrare cu verificare si Retur in 14 zile
Descrierea promotiei -

Bazele anatomiei artistice

Cod produs : 1425539

Anatomia artistică se bazează pe cunoştinţe specifice despre organismul uman, ea fiind o ştiinţă care studiază structura, funcţionarea şi aspectul corpului uman. Pentru surprinderea în detaliu a corpului uman, în poziţie statică sau în mişcare, este necesară cunoaşterea amănunţită a anatomiei acestuia, de aceea în această carte sunt descrise, din perspectiva artistului, sistemul osos şi cel muscular. Orice studiu începe cu examinarea în detaliu a diferitelor părţi ale corpului, avându-se la bază cunoaşterea scheletului uman.

Cititorilor li se dezvăluie, pas cu pas, tainele realizării unei lucrări de anatomie artistică: cum se obţine proporţia corectă dintre detalii, în ce constă perspectiva, când este necesară tehnica umbririi, de ce este indicat să apelăm pentru început la studiul unor organisme mai simple.

La finalul cărţii este ataşat un mic dicţionar de termeni anatomici, care constituie un real ajutor pentru cei care doresc să înţeleagă şi să se iniţieze în anatomia artistică.

"Cartea profesorului Frigyes König subliniază, o dată în plus, actualitatea nedezminţită a cunoaşterii bazelor anatomiei artistice în orice sistem educaţional de tip umanist (...) nu se poate ajunge la esenţe, la formule magice, la un limbaj personalizat şi epurat stilistic pâna la abstracţie, deci până la limita lui materială, dacă mecanismele interioare ale formei nu sunt perfect stăpânite.

Lecţiile de anatomie artistică continuă să fie un mijloc privilegiat de a pătrunde şi de a înţelege cum funcţionează această capodoperă a naturii care este corpul uman. Este una dintre ideile majore pentru care pledează convingator şi paginile cărţii pe care tocmai o deschideţi." (Dr. Ramona Novicov, critic de artă)

Cuprins:

Prefaţă - Actualitatea Lecţiei de anatomie (dr. Ramona Novicov, critic de artă)

Scurt istoric al anatomiei artistice

Principalele aspecte ale pregătirii studiilor

Studii iniţiale

Scheletul uman

Oasele craniului

Muşchii faciali I

Muşchii faciali II

Oasele membrului superior

Muşchii umărului

Muşchii flexori ai braţului

Muşchii extensori ai braţului

Stratul profund al muşchilor flexori ai antebraţului

Stratul superficial al muşchilor flexori ai antebraţului

Stratul profund al muşchilor extensori ai antebraţului

Stratul superficial al muşchilor extensori ai antebraţului

Stratul extensor al muşchilor extensori ai antebraţului

Bazinul sau pelvisul osos

Oasele membrului inferior

Oasele piciorului

Structura articulaţiei genunchiului

Muşchii membrului inferior

Muşchii exteriori ai centurii pelviene I

Muşchii exteriori ai centurii pelviene II

Muşchii coapsei I

Muşchii coapsei II

Muşchii gambei

Funcţionarea sistemului muscular al membrului inferior

Oasele trunchiului I

Oasele trunchiului II

Muşchii toracelui I

Muşchii toracelui II

Muşchii abdominali I

Muşchii abdominali II

Muşchii trunchiului

Funcţionarea părţii anterioare a trunchiului

Stratul profund şi superficial de muşchi al părţii anterioare a trunchiului

Muşchii spatelui I

Muşchii spatelui II

Muşchii spatelui III

Stratul profund şi superficial de muşchi al spatelui

Muşchii gâtului I

Muşchii gâtului II

Studii pe animale

Mic dicţionar de termeni

* Mentiune: Vanzatorul face eforturi permanente pentru a pastra acuratetea informatiilor din acesta pagina. Rareori acestea pot contine inadvertente: fotografia are caracter informativ si poate contine accesorii neincluse in pachetele standard, unele specificatii sau pretul, pot fi modificate de catre producator fara preaviz sau pot contine erori de operare. Toate promotiile prezente in site sunt valabile in limita stocului

Politica de returnare - Vezi mai multe

Alte oferte Bazele anatomiei
Bazele anatomiei Bazele anatomiei artistice

Categorii:   Arta & Fotografie

Cod produs: 1425539

Acest site foloseste cookies. Mai multe detalii »
Sunt de acord