Înşirarea mărgelelor pentru copii şi începători - Idei creative 127

9 87 lei
Stoc epuizat
Risc Zero garantat de cele 2 servicii
Livrare cu verificare si Retur in 14 zile
Descrierea promotiei -

Înşirarea mărgelelor pentru copii

Cod produs : 1510257

Înşirarea mărgelelor continuă să fie o tehnicăde creaţie foarte îndrăgită, iar bijuteriile confecţionatedin mărgele sunt şi vor fi mereu la modă. Întotdeauna apar idei sau materiale noi precum şi copii sau adulţi interesaţi în deprinderea acestei tehnici. Mărgelele sunt foarte variate, cu forme diverse, confecţionate din materiale care mai de care mai surprinzătoare; ele strălucesc, sunt colorate, pur şi simplu nu te poţi plictisi de ele.

Această carte a fost publicată din considerente pedagogice şi se adresează în primul rând copiilor. Am speranţa că şi părinţii sau pedagogii vor găsi suficiente idei care să îi inspire. Confecţionarea bijuteriilor simple reprezintă pentru copii atât joacă cât şi lucru, beneficiile fiind multiple. Sentimentul de reuşită dat de obiectul confecţionat dezvoltă creativitatea, respectarea regulilor şi stima de sine. Folosireapropriei imaginaţii, rezolvarea sarcinilor, gândirea orientată spre soluţii contribuie şi la dezvoltarea capacităţilor intelectuale. Vizualizarea în 3D, distingerea culorilor, simţulestetic şi mişcarea motrică fină, memoria vizuală, toate acestea se dezvoltă practicând această tehnică. Pe lângă dezvoltarea competenţelor cheie, indiferent de capacităţi, se oferă posibilitatea exprimării de sine.

Bijuteriile simple prezentate în această carte seconfecţionează relativ repede. Cu puţin ajutor, chiar şi copiii de grădiniţă se vor descurca. Dacă totuşi se vor găsi şi copii mai puţin curajoşi, variantele multiple ale modelelor vor ajutala incitarea fanteziei. Schimbând materialele de bază sau culorile, oricine poate să creeze unmodel unicat.

* Mentiune: Vanzatorul face eforturi permanente pentru a pastra acuratetea informatiilor din acesta pagina. Rareori acestea pot contine inadvertente: fotografia are caracter informativ si poate contine accesorii neincluse in pachetele standard, unele specificatii sau pretul, pot fi modificate de catre producator fara preaviz sau pot contine erori de operare. Toate promotiile prezente in site sunt valabile in limita stocului

Politica de returnare - Vezi mai multe

Categorii:   Hobby

Cod produs: 1510257

Acest site foloseste cookies. Mai multe detalii »
Sunt de acord